Etape de dezvoltare: de la prima chicotire până la prima boală de dragoste

De la 0 la 1 an - „Sunt ceea ce mi se dă!”

În primele câteva luni, sugarii sunt complet dependenți de îngrijitorii apropiați, cum ar fi mama, tatăl sau bunicii. Au nevoie de hrană, protecție, îngrijire, apropiere de la ei și vor să comunice cu ei. Erikson vorbește despre așa-numita „încredere de bază” care se dezvoltă între copil și îngrijitor în acest prim an de viață. Aceasta înseamnă că are încredere că va fi la fel de sigur în lume ca și pentru această persoană. Totuși, în condiții dificile, poate apărea „neîncredere de bază”. Aceasta înseamnă că copilul își vede mediul înconjurător cu scepticism, deoarece în copilărie poate că a învățat că nu se poate baza pe îngrijitori apropiați.

De la 1 an la 3 ani - „Eu sunt ceea ce vreau”.

În cea de-a doua fază, copiii învață că nu numai că pot obține ceea ce doresc și au nevoie țipând, ci și că pot revendica lucrurile diferit. Ei învață să meargă și constată că au o voință proprie. Din aceasta se dezvoltă convingerea că pot deveni eficienți și de succes chiar și cu dorințele pe care le au. Dacă copilul învață iar și iar că propriile sale dorințe și nevoi sunt evaluate ca „greșite”, apar rușine și îndoieli cu privire la aceste nevoi.

De la 3 ani la 6 ani - „Sunt ceea ce îmi pot imagina devenind”

Faza cuprinsă între 3 și 6 ani se caracterizează prin faptul că copilul învață să alterneze între inițiativă - adică „fac ceva” - și se simte vinovat - „Mi-e rușine de ceva”. Relația strânsă dintre cel mai important îngrijitor și copil se deschide și copilul dezvoltă o idee de moralitate și propria conștiință. Bine cunoscute sunt, de exemplu, faza de sfidare și faza de ce, care apar în acest timp. Dacă copilul este prea restricționat în instinctele sale, cum ar fi instinctul de joacă sau dorința de a descoperi, acesta poate dezvolta frică și vinovăție. În loc să aibă curajul de a lua inițiativa, neîncrederea, rușinea și pasivitatea se pot consolida drept convingeri de bază.

De la 6 ani până la pubertate - „Eu sunt ceea ce învăț!”

În această fază, copiii vor să devină parte a lumii adulților și să o modeleze ei înșiși. Când încep școala, încep să învețe să învețe și vor să fie recunoscuți pentru realizările lor. Totuși, aici întâlnesc oameni pe care nu îi pot evita și astfel dezvoltă, potrivit lui Erikson, primele „sentimente de inferioritate”. În același timp, totuși, ei învață să trebuiască să lucreze pentru obiective mai îndepărtate, cum ar fi un examen.

Ce se întâmplă în adolescență - „Eu sunt ceea ce sunt”.

Odată cu pubertatea începe căutarea propriei identități și a noii stabilități în afara familiei. De exemplu într-un grup de prieteni și / sau o relație. Se pun multe întrebări, cum ar fi despre propria carieră profesională. Aici apar și multe îndoieli. Nu numai că propriul tău corp se schimbă, lumea din jurul tău este, de asemenea, supusă unui aspect critic. Părinții și copiii se ciocnesc adesea, deoarece căutarea propriei identități contrazice adesea ideile propriilor părinți. Ambele părți au nevoie de multă răbdare și toleranță aici.

publicat pe 05.10.2020